ANUNŢ PUBLIC
04.03.2010
SC RAJA SA
Constanta,
cu sediul in Constanţa, Str. Călăraşi nr. 22-24, solicită de la Agenţia pentru
Protecţia Mediului obţinerea autorizaţiei de mediu pentru obiectivul “Sistem de
alimentare cu apă în localitatea CAZANESTI”. Persoanele fizice sau
juridice interesate, pot depune eventuale contestaţii sau sugestii, la sediul
APM IALOMITA, str. Mihai Viteazul nr.1, telefon 0243/232971, în termen de 10
zile de la data apariţiei anunţului.
APM CONSTANŢA
şi SC RAJA SA,
anunţă publicul interesat că în urma parcurgerii tuturor etapelor din cadrul
procedurii de reglementare, în cadrul şedinţei CAT din 25.09.2009 s – a luat
decizia finală privind emiterea acordului de mediu privind investiţia
“REABILITAREA ŞI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APĂ ŞI CANALIZARE ÎN
JUDEŢUL CONSTANŢA”
– AGLOMERAREA
MANGALIA, în municipiul Mangalia, jud. Constanţa.
Informaţiile
privind potenţialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi
consultate la sediul APM Constanţa, str.
Unirii,
nr. 23, zilnic între orele 13.00-16.00 şi la sediul beneficiarului din
Constanţa, str. Călăraşi, nr.22-24.
Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanţa, str. Unirii
nr. 23, Constanţa în termen de 10 zile lucrătoare de la apariţia anunţului.
ANUNT PUBLIC
TITULAR Nr. 3
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA HARSOVA, anunta publicul interesat asupra dezbaterii publice a Raportului la Studiul de evaluare a impactului asupra mediului, necesara pentru obtinerea acordului de mediu, care va avea loc ? data de 18.11.2009, ora 16.00, la sediul Primariei orasului Harsova din Str. Piata 1 Decembrie 1918 nr.1, Harsova.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediile ARPM Galati - str. Regiment 11 Siret nr.2, APM Constanta - str. Unirii nr. 23 si la sediul SC RAJA SA Constanta - Strada Calarasi nr.22-24, de luni pana vineri ?tre orele 8.00-14.00.
Observatiile publicului se primesc ? scris zilnic la sediul ARPM Galati si APM Constanta, pana la data dezbaterii publice.
ANUNT PUBLIC
TITULAR Nr. 3
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA CONSTANTA, anunta publicul interesat ca audierea publica a raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului va avea loc ? data de 19.11.2009, ora 16.00, la sediul SC RAJA SA din Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, etapa necesara pentru obtinerea acordului de mediu.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate zilnic la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta intre orele 13.00-16.00 si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, zilnic, ?tre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 30 zile lucratoare de la data aparitiei anuntului.
ANUNT PUBLIC - 11.08.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA NAVODARI, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei CAT din data de 10.07.2009 s-a luat decizia aplicarii procedurii simplificate de avizare.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 10 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 10 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC - 10.08.2009
SC RAJA SA Constanta, titulara a proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA MANGALIA, anunta publicul interesat ca audierea publica a raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului va avea loc in data de 21.09.2009, ora 16.00, la adresa: Str. Portului, nr. 55, Mangalia (sediul SC RAJA SA din localitatea Mangalia) etapa necesara pentru obtinerea acordului de mediu.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate zilnic la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta intre orele 13.00-16.00 si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, zilnic, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 30 zile lucratoare de la data aparitiei anuntului.
ANUNT PUBLIC - 09.07.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA HARSOVA, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei C.A.T. din data de 26.06.2009, s-a luat decizia evaluarii impactului asupra mediului.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 10 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 10 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC - 09.07.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA CONSTANTA, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei C.A.T. din data de 26.06.2009, s-a luat decizia evaluarii impactului asupra mediului.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 10 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 10 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC - 26.06.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA MANGALIA, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei C.A.T. din data de 12.06.2009, s-a luat decizia evaluarii impactului asupra mediului.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 10 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 10 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC - 16.06.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA - AGLOMERAREA CONSTANTA", AMPLASAT IN JUDETUL CONSTAN?A, PE TERITORIUL LOCALITATII CONSTANTA, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 16.06.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA POARTA ALBA, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei CAT din data de 29.05.2009 s-a luat decizia aplicarii procedurii simplificate de avizare.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC - 16.06.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA COBADIN, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei CAT din data de 29.05.2009 s-a luat decizia aplicarii procedurii simplificate de avizare.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC - 16.06.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA MEDGIDIA, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei CAT din data de 29.05.2009 s-a luat decizia aplicarii procedurii simplificate de avizare.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC - 16.06.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA CERNAVODA, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei CAT din data de 29.05.2009 s-a luat decizia aplicarii procedurii simplificate de avizare.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC - 03.06.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA MIHAIL KOGALNICEANU, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei CAT din data de 22.05.2009 s-a luat decizia aplicarii procedurii simplificate de avizare.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC - 28.05.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA - AGLOMERAREA MANGALIA", AMPLASAT IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL LOCALITATII MANGALIA, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 28.05.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA - AGLOMERAREA NAVODARI", AMPLASAT IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL LOCALITATII NAVODARI, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 28.05.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA - AGLOMERAREA MANGALIA", AMPLASAT IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL LOCALITATII MANGALIA, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 19.05.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA - AGLOMERAREA CERNAVODA", AMPLASAT IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL LOCALITATII CERNAVODA, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 18.05.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA - AGLOMERAREA MEDGIDIA", AMPLASAT IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL LOCALITATII MEDGIDIA, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 15.05.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA CORBU, amplasat pe teritoriul localitatii Corbu, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei CAT din data de 30.04.2009 s-a luat decizia aplicarii procedurii simplificate de avizare.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC - 13.05.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA - AGLOMERAREA POARTA ALBA", AMPLASAT IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL LOCALITATII POARTA ALBA, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 13.05.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA - AGLOMERAREA HARSOVA", AMPLASAT IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL LOCALITATII HARSOVA, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 12.05.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA - AGLOMERAREA COBADIN", AMPLASAT IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL LOCALITATII COBADIN, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 12.05.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA EFORIE, amplasat pe teritoriul localitatilor Eforie Nord si Eforie Sud, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei CAT din data de 10.04.2009 s-a luat decizia aplicarii procedurii simplificate de avizare.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC - 07.05.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA - AGLOMERAREA MIHAIL KOGALNICEANU", AMPLASAT IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL LOCALITATII MIHAIL KOGALNICEANU, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 05.05.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA LIMANU, amplasat pe teritoriul localitatii Limanu, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei CAT din data de 17.04.2009 s-a luat decizia aplicarii procedurii simplificate de avizare.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC - 05.05.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA TECHIRGHIOL, amplasat pe teritoriul localitatii Techirghiol, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei CAT din data de 17.04.2009 s-a luat decizia aplicarii procedurii simplificate de avizare.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC - 28.04.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA VALU LUI TRAIAN, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei CAT din data de 10.04.2009 s-a luat decizia aplicarii procedurii simplificate de avizare.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC -28.04.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA AGIGEA, amplasat pe teritoriul localitatilor Agigea si Eforie Nord, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei CAT din data de 10.04.2009 s-a luat decizia aplicarii procedurii simplificate de avizare.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC - 22.04.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA CUMPANA, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei CAT din data de 03.04.2009 s-a luat decizia aplicarii procedurii simplificate de avizare.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC - 15.04.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA "- AGLOMERAREA CORBU, AMPLASAT IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL LOCALITATII CORBU, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 09.04.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA "- AGLOMERAREA LIMANU, AMPLASAT IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL LOCALITATII LIMANU, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 09.04.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA - AGLOMERAREA TECHIRGHIOL", AMPLASAT IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL ADMINISTRATIV AL LOCALITATII TECHIRGHIOL, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 07.04.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA OVIDIU, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei CAT din data de 27.03.2009 s-a luat decizia aplicarii procedurii simplificate de avizare.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC - 07.04.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA TUZLA, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei CAT din data de 27.03.2009 s-a luat decizia aplicarii procedurii simplificate de avizare.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC - 03.04.2009
SC RAJA SA Constanta, titular al proiectului "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA LUMINA, in judetul Constanta, pe teritoriul administrativ al comunei Lumina, anunta publicul interesat ca in urma parcurgerii etapei de incadrare din cadrul procedurii de reglementare, in cadrul sedintei CAT din data de 06.03.2009 s-a luat decizia aplicarii procedurii simplificate de avizare.
Informatiile privind potentialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Constanta, str. Unirii, nr. 23, Constanta si la sediul SC RAJA SA Constanta, Strada Calarasi, nr.22-24, Constanta, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului, intre orele 13.00-16.00.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanta - str. Unirii nr.23, in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia anuntului.
ANUNT PUBLIC - 03.04.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA - AGLOMERAREA EFORIE", AMPLASAT IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL LOCALITATII EFORIE, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 03.04.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA "- AGLOMERAREA AGIGEA, AMPLASAT IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL LOCALITATILOR AGIGEA SI EFORIE NORD, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 31.03.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA - AGLOMERAREA VALUL LUI TRAIAN", AMPLASAT IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL ADMINISTRATIV AL COMUNEI VALUL LUI TRAIAN, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 23.03.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA - AGLOMERAREA CUMPANA", AMPLASAT IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL ADMINISTRATIV AL COMUNEI CUMPANA, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 18.03.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA - AGLOMERAREA TUZLA", AMPLASAT IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL ADMINISTRATIV AL COMUNEI TUZLA, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 18.03.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA - AGLOMERAREA OVIDIU", AMPLASAT IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL ADMINISTRATIV AL ORASULUI OVIDIU, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.
INFORMATIILE PRIVIND POTENTIALUL IMPACT ASUPRA MEDIULUI AL PROIECTULUI PROPUS POT FI CONSULTATE LA SEDIUL APM CONSTANTA, STR. UNIRII, NR. 23, CONSTANTA SI LA SEDIUL SC RAJA SA CONSTANTA, STRADA CALARASI, NR.22-24, CONSTANTA, ZILNIC INTRE ORELE 13.00-16.00.
OBSERVATIILE PUBLICULUI SE PRIMESC ZILNIC LA SEDIUL APM CONSTANTA IN TERMEN DE 5 ZILE LUCRATOARE DE LA DATA APARITIEI PREZENTULUI ANUNT.
ANUNT PUBLIC - 05.03.2009
SC RAJA SA CONSTANTA, TITULAR AL PROIECTULUI "REABILITAREA SI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN JUDETUL CONSTANTA" - AGLOMERAREA LUMINA, IN JUDETUL CONSTANTA, PE TERITORIUL ADMINISTRATIV AL COMUNEI LUMINA, ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DEPUNERII SOLICITARII DE OBTINERE A ACORDULUI DE MEDIU, NECESARA PENTRU OBTINEREA ACORDULUI DE MEDIU.