SISTEMUL INTEGRAT
CALITATE-MEDIU-SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ- SIGURANŢA ALIMENTULUI CONFORM STANDARDELOR
ISO 9001:2008, ISO 14001:2004, OHSAS 18001:2007, ISO 22000:2005
în S.C. RAJA S.A. CONSTANTA
În contextul economic actual, marcat de creşterea importanţei calităţii ca factor hotărâtor al competitivităţii companiilor, tot mai multe organizaţii sunt preocupate să utilizeze tehnici şi instrumente care să faciliteze îmbunătăţirea continuă a performanţelor, astfel încât să fie satisfăcute integral cerinţele clienţilor în condiţii de profitabilitate.
O asemenea preocupare, favorizată de structura familiei de standarde ISO 9000 şi dorinţa de a demonstra capacitatea societăţii de a se menţine şi de a câstiga noi pozitii pe piaţă, de a oferi servicii de o calitate superioară, a condus la necesitatea proiectării şi implementării în S.C. RAJA S.A. Constanta a unui sistem de calitate conform ISO 9001: 2000 încă din anul 2003, în octombrie 2004, obţinându-se certificarea sistemului.
Având în vedere că ciclul de viaţă al unei organizaţii cuprinde o etapă importantă - etapa de maturitate, iar calitatea unei organizaţii depinde în mare măsură de capacitatea de prelungire a acestei etape, acest lucru a fost posibil doar printr-un management eficient, capabil să menţină organizaţia la cerinţele reale ale pieţei şi printr-un control intern dezvoltat. Succesul unei organizaţii in realizarea obiectivelor propuse este direct proporţional cu modul în care este condusă.
Managementul de vârf al S.C. RAJA S.A. Constanţa a înţeles că prima sarcină a unei societăţi este de a satisface cerinţele şi aşteptările clienţilor, care generează profit şi asigură viitorul organizaţiei.
Implementarea şi certificarea sistemului de management al calităţii a adus în S.C. RAJA S.A. Constanţa o nouă atitudine şi abordare a proceselor în mod organizat, având la bază efortul de a modifica cultura organizaţiei, ajutându-i pe membrii acesteia să înţeleagă starea de fapt.
Dar, managementul de vârf nu s-a oprit aici, deoarece conform sloganului “Bine nu este niciodată, perfect este doar pentru scurt timp” cât şi pentru mentinerea Licenţei de funcţionare, a devenit necesară şi firească şi implementarea sistemelor de mediu şi securitatea şi sănătatea în muncă conform standardelor ISO 14001:2004 si OHSAS 18001:1999, in octombrie 2005, obtinandu-se certificarea sistemului integrat calitate-mediu-ssm.
Societatea umană evoluează şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii a adoptat conceptul de apă sigură, recomandând aplicarea principiilor HACCP în producerea apei potabile, apa fiind esenţială pentru susţinerea vieţii. De aceea, cu ocazia recertificării sistemului integrat calitate-mediu-ssm (decembrie 2007) şi a tranziţiei sistemului la cerinţele variantei OHSAS 18001:2007, S.C. RAJA S.A. Constanţa a luat decizia aplicării sistemului de management al siguranţei alimentului.
Urmare auditului de certificare, in luna decembrie 2008, S.C. RAJA S.A. Constanta a obtinut certificarea sistemului de management al sigurantei alimentului în conformitate cu cerinţele standardului ISO 22000:2005.
În momentul de faţă S.C. RAJA S.A. Constanţa are documentat, implementat şi certificat un sistem integrat calitate-mediu-securitate şi sănătate în muncă-siguranţa alimentului, urmând ca în perioada ce urmeaza să se definitiveze tranziţia la noul standard ISO 9001:2008.